Top 8 filme in care baietii rai castiga

Nu v-ati saturat de clasicele filme cu happy end? De povestile in care mereu eroii buni inving in vreme ce “baietii rai” si-o cam iau pe coaja? Ei bine, americanii au facut de-a lungul vremii si filme in care cei rai ies cu capul sus, filme in care clasicul cliseu al binelui invingator este ignorat. In cele ce urmeaza, v-am pregatit o selectie de 8 filme care urmeaza aceasta linie si care le ofera o sansa si personajelor mai putin “stralucitoare”.
Stim ca adevarul doare dar, niciodata cei buni nu vor iesi invingatori doar pentru ca sunt buni. Uneori, roata se mai si intoarce.

8. The Usual Suspects (1995)

 

Regizor: Bryan Singer

Titlu romanesc: Suspecti de serviciu

Actori: Kevin Spacey, Gabriel Byrne, Chazz Palminteri, Stephen Baldwin, Benicio Del Toro

 

Eroul negativ este infamul Keyser Soze, unul dintre cei mai rai oameni de pe planeta, un ucigas cu multe victime la activ, inclusiv copii nevinovati. Doar simpla rostire a numelui sau starnind fiori de teama chiar si printre randurile celor mai versati membri ai lumii criminale. Prins de politie el se deghizeaza intr-un batran schiop, Verbal Kint, reusind astfel sa paraseasca nestingherit sectia de politie chiar pe usa din fata, adresandu-i cateva cuvinte agentului special Kujan: “Cea mai mare amagire pe care Diavolul a putut s-o lase lumii e sa o convinga ca el nu exista”.

 

 

7. One Flew Over the Cuckoo’s Nest (1975)

 

Regizor: Milos Forman

Titlu romanesc: Zbor deasupra unui cuib de cuci

Actori: Jack Nicholson, Danny DeVito, Vincent Schiavelli, Louise Fletcher

 

Desi eroul principal al povestii este el insusi un “baiat rau” trimis la ospiciu nu pentru ca impartea dulciuri si imbratisari, adevaratul personaj negativ al filmului este sora medicala Ratched care conduce efectiv spitalul si pacientii cu o mana de fier. Cu toate ca are de-a face cu oameni de cele mai multe ori bolnavi si incapabili de a se apara, Ratched ii trateaza de sus, fara pic de compasiune, raspandind teroare prin jur de fiecare data cand i se iveste ocazia. McMurphy va incerca din rasputeri sa ii ajute pe ceilalti pacienti si sa-i uneasca impotriva asistentei, la un moment dat chiar reuseste, eliberandu-l pe Chief dar, in final, el va sfarsi lobotomizat de catre Ratched care va redobandi controlul asupra institutiei.

 

 

6. Memento (2000)

 

Regizor: Christopher Nolan

Titlu romanesc: Memento

Actori: Guy Pearce, Carrie-Anne Moss, Joe Pantoliano, Harriet Sansom Harris

 

Leonard Shelby, este ata eroul negativ cat si eroul principal al filmului Memento, un film de colectie care nu ar trebui sa lipseasca din biblioteca de DVD-uri a unui cinefil. Suferind de o boala din cauza careia este incapabil de a forma noi amintiri (pe scurt uita de la mana pan’ la gura), Leonard reuseste sa traiasca cu aceasta boala ba mai mult sa o si intoarca in folosul sau, cautand razbunare pentru uciderea sotiei sale. Cu un unic scop in viata, acela de a-l distruge pe cel pe care-l crede a fi responsabil de crima, Leonard pune la cale un plan extrem de sofisticat in urma caruia ii va inscena crima prietenului sau Teddy. El este constient de faptul ca va uita repede fapta si ca a condamnat un om nevinovat dar nu ii pasa si planul ii reuseste.

 

 

5. Hannibal (2001)

 

Regizor: Ridley Scott

Titlu romanesc: Hannibal

Actori: Anthony Hopkins, Julianne Moore

 

A doua parte a trilogiei care il are in centrul ei pe infamul criminal canibal Hannibal Lecter, interpretat cu maiestrie de sir Hopkins, ne poarta cu 10 ani in viitor de la evenimentele din primul film, perioada in care doctorul s-a ascuns cu iscusinta de ochii lumii si ai autoritatilor. Dupa ce pune la gatit cateva bucatele din creierul lui Paul Krendler ba chiar il invita pe acesta sa guste, Hannibal este prins de catre federali. Desi reuseste sa scape doar cu pretul unui brat, ultimele imagini il surprind intr-un avion, oferind cateva bucatele de creier prajit unui copil.

 

 

4. Primal Fear (1996)

 

Regizor: Gregory Hoblit

Titlu romanesc: Avocatul diavolului

Actori: Richard Gere, Edward Norton, Frances McDormand

 

Baiatul rau in acest film este Aaron Stampler, un aparent tanar timid si complexat, acuzat de uciderea unui arhiepiscop. Tot aparent, el sufera de sindromul personalitatii multiple, stresul scotandu-l la iveala pe agresivul Roy.
Prins si dus la judecata, Roy iese la iveala in timpul procesului, convingandu-l pe judecator sa dea liber la jurati si sa-l trimita intr-un spital psihiatric. De aici Aaron reuseste sa scape relativ repede.
In tot acest timp insa Aaron/Roy a indus in eroare, el fiind complet sanatos, singurul care se prinde de acest lucru fiind chiar avocatul sau, Martin Vail.

Vail: “Deci, pana la urma nu a fost niciun Roy…”
Aaron/Roy “Nu a existat niciodata vreun Aaron, domnule avocat”.

 

 

3. Oceans Eleven (2001)

 

Regizor: Steven Soderbergh

Titlu romanesc: Ocean’s Eleven: Faceti jocurile!

Actori: Julia Roberts, George Clooney, Paul L. Nolan, Brad Pitt, Cecelia Ann Birt, Andy Garcia

 

O poveste clasica readusa la viata de Soderbergh, cu o distributie pe cinste, Ocean’s Eleven poate fi considerat unul dintre cele mai bune filme ale inceputului de secol XXI. Este povestea unei echipe de hoti profesionisti formata din 11 oameni si o spargere de proportii care le va aduce in buzunare nu mai putin de 150 de milioane de dolari. Ideea e simpla: atacul simultan asupra 3 cazinouri, in timpul unui meci de box.
Dincolo de interpretarile bune spre foarte bune ale actorilor, Ocean’s Eleven ne reaminteste putin de perioada de glorie a filmelor cu spargatori consumata in deceniile 6 si 7 ale secolului trecut, o perioada in care de multe ori eroii negativi erau potretizati in mod pozitiv, luand locul clasicelor caractere specifice povestilor civilizatiei ociidentale.

Finalul le va aduce hotilor banii mult ravniti si, chiar daca in acest film ei sunt personajele oarecum bune, in orice alt film ei ar fi raufacatorii deci, se califica pentru acest top.

 

 

2. Star Wars: Episode V – The Empire Strikes Back (1980)

 

Regizor: Irvin Kershner

Titlu romanesc: Unde dai si unde crapa

Actori: Mark Hamill, Harrison Ford, David Prowse, Frank Oz

 

Evident ca la finalul trilogiei care de cativa ani are 6 episoade cei buni vor castiga, ca in mai toate povestile umanitatii. Cu toate acestea, episodul 5, Imperiul Contraataca, luat individual, are un altfel de deznodamant. Personajele negative sunt atat Imparatul Palpatine, Darth Vader, cat si intregul Imperiu Galactic. Acest episod se va sfarsi cu Vader retezandu-i mana lui Luke iar Han Solo, inghetat in carbonita este dus la Jabba the hut de catre un vanator de recompense, Boba Fett.

 

 

1. Se7en (1995)

 

Regizor: David Fincher
Actori: Kevin Spacey, Gwyneth Paltrow, Brad Pitt, Morgan Freeman

 

Intr-o lume trista, intunecata si aproape ireala. Avem un criminal in serie cu un plan diabolic si 2 politisti condusi de scopuri diferite. Unul e tanar si dornic de afirmare, celalalt este aproape de varsta pensionarii, apatic si predispus greselii.

Personajul negativ este aici evident criminalul in serie cu nume necunoscut care reuseste sa-si duca la bun sfarsit planul, omorand cam tot ce ii poftea inimioara lui de asasin bolnav cu capul. La sfarsit, dupa ce oameni vinovati de 5 dintre cele 7 pacate au fost ucisi, criminalul ii ofera detectivului capul sotiei sale, vinovata de invidie. Cu toate ca este constient de faptul ca daca il va omori pe criminal va duce la bun sfarsit cel de-al saptelea pacat, razbunarea, completand astfel opera sa sadica, detectivul ii face voia, ducand la capat sentinta.

In concluzie, chiar daca in acest film “baiatul rau” moare, el moare iesind invingator.

 

 

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *