Hitman: Agent 47 (2015)

Povestea din HITMAN: AGENT 47 ne transpune într-o lume sumbră a asasinilor de elită, luptători lipsiţi de sentimnete, născuţi şi crescuţi cu un singur scop, cel de a ucide. Eroul principal al filmului este agentul cu nume de cod 47, asasinul oarecum umanizat care încearcă să îşi ajute “colega” de trupă din perioada copilăriei, o tânără focusată pe reîntâlnirea cu tatăl său şi pe desluşirea misterelor care se ascund în spatele naşterii şi copilăriei ei.

Numărul 47 nu e însă un număr oarecare. El reprezintă “versiunea” respectivului Agent. Iar faptul că înaintea sa au existat alte 46 de versiuni de asasini perfecţi, face din el o maşină de ucis greu de învins de către un om obişnuit. 47 are însă parte şi de antagonistul perfect, un alt asasin mult mai avansat care se va dovedi a fi nu greu ci imposibil de ucis.

Nu voi oferi alte spoilere cu această ocazie, lăsându-vă vouă, cititorilor, şansa de a evalua acest film. Fanii jocurilor din serie, probabil că se vor bucura cu această ocazie, reîntâlnirea cu unul dintre personajele preferate fiind una cât se poate de plăcută. Pe toţi ceilalţi ţin însă să îi avertizez că HITMAN: AGENT 47 nu e un film de buget mare ci mai degrabă un film de categoria B făcut să pară un film de categoria A. Asta nu înseamnă că nu e un film bun… Nu e însă o capodoperă ci mai degrabă o poveste cu care să vă alungaţi plictiseala într-o zi de weekend.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *