Blood Diamond (2006)

Cu excepţia titanicului, am urmărit cu plăcere fiecare film în care a jucat Leonardo DiCaprio, plăcut surprins de fiecare data de inspiraţia pe care o are pentru a-şi alege mereu rolurile potrivite dar şi de calitatea fiecărei prestaţii pe care a avut-o de-a lungul timpului. Blood Diamond mi-a scăpat însă la momentul apariţiei sale dar l-am descoperit de curând şi, hotărât să nu las niciun film cu DiCaprio nevăzut, am închiriat DVD-ul.

Diamantul însângerat ne propune o poveste care are două mari linii principale. Îl avem pe de o parte pe Solomon, un localnic din Sierra Leone refugiat care îşi caută cu disperare familia iar pe de altă parte pe Archer, un contrabandist hăituit de propriul său trecut care aparent nu urmăreşte altceva decât să pună mâna pe averea care să-l ajute să scape din Africa natală. Solomon este personajul lacrimogen, cel care aduce oamenii la spectacol şi pune stavilă pe gurile criticilor de film în vreme ce Archer este personajul dualist, adevăratul personaj principal al filmului, interpretat excepţional de Leo.

Pe scurt, Solomon este prins de către miliţiile revoluţionare din Sierra Leone şi trimis într-o tabără de muncă silnică, unde împreună cu alţi semeni “culege” diamante. Într-un moment de neatenţie al gardienilor el doseşte un diamant roz şi de aici începe cu adevărat povestea. Archer, află despre comoara ascunsă de Solomon şi face tot ce îi stă în putiinţă pentru a pune mâna pe ea, inclusiv să se împrietenească cu el, să îl ajute să îşi găsească familia, să îi manipuleze pe toţi cei din jur şi să îşi rişte viaţa.

Blood Diamond este un film care merită văzut dar nu e un film de colecţie pentru că puţini vor fi cei care vor spune cu adevărat că l-au văzut de mai multe ori. Sigur, începând cu regia, imaginea şi scenariul şi încheind cu prestaţia actorilor principali, totul pare impecabil în acest film. Cu excepţia unui singur detaliu, poate cel mai important: Blood Diamond este un exemplu perfect de operă de artă a unui artist care nu ştie când să se oprească. În cazul de faţă, un regizor care nu ştie ce, unde, când şi de ce să taie. Da, ai numai cadre perfecte, dar şi perfecţiunea asta dăunează atunci când e prea multă. Iar filmul lui Edward Zwick e prea lung. Mult prea lung, plictisitor pe alocuri. Motiv pentru care poate fi o peliculă perfectă pentru o gală de premii dar nu şi pentru a te destinde într-o seară după ce te-ai întors obosit de la muncă. Pentru că ceea ce putea salva o asemenea seară în 90 de minute maxim, îţi răpeşte mai bine de 2 ore din viaţă. Iar acele două ore nu le vei putea recupera niciodată.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *