Fringe – sezonul 1

Pilot

 

Numarul episodului: 01
Data difuzarii: 9 septembrie 2008
Scenariul: Alex Kurtzman, Roberto Orci, J.J. Abrams
Regia: Alex Graves
Plot: Agentul FBI Olivia Dunham este chemata ca ofiter de legatura inter-agentii la locul unui accident, toti pasagerii zborului 627 care venea din Hamburg fiind ucisi de un compus chimic care provoca rapid degenerarea si dizolvarea pielii.
Urmând o pistă credibilă, Olivia şi colegul/iubitul ei John Scott dau peste susepctul lor într-un garaj în care acesta conducea câteva experimente ştiinţifice. Omul încearcă să fugă, Olivia şi john îl urmăresc iar în cele din urmă, cei doi agenţi sunt prinşi într-un şir de explozii provocate de suspect care-l expun pe John la acelaşi compus chimic care i-a ucis pe pasagerii zborului 627. Pentru a-l salva de la aceeaşi boală degenerativă, Olivia cere ajutorul unui om de ştiinţă instituţionalizat pe numele său Walter Bishop, un fost chimist în slujba guvernului care se ocupa de experienţele care ţineau de limitele ştiinţei (fringe science). Pentru a-l face pe Walter să coopereze şi pentru a-l putea elibera din ospiciul în care era închis de ani buni, Olivia cere ajutorul fiului său, Peter Bishop. Împreună ei descoperă că incidentul din avionul 627 este doar unul dintre o mulţime de fenomene greu de explicat apărute în ultima vreme şi clasificate drept Tiparul (the pattern), un eveniment care depăşeşte barierele unui simplu act de terorism biologic.

 

 

The same old story

 

Numarul episodului: 02
Data difuzarii: 16 septembrie 2008
Scenariul: Alex Kurtzman, Roberto Orci, J.J. Abrams, Jeff Pinkner
Regia: Paul Edwards
Plot: Olivia, împreună cu Peter şi Walter Bishop, redeschid un caz mai vechi care implica un criminal în serie care extrăgea glanda pituitară a victimelor sale. Sunt conduşi către acest caz după ce o femeie se prezintă la spital cu o sarcină de doar câteva ore, dă naştere unui copil complet dezvoltat care în câteva secunde de la nasştere îmbătrâneşte 80 de ani şi+şi dă duhul.

 

 

The Ghost Network

 

Numarul episodului: 03
Data difuzarii: 23 septembrie 2008
Scenariul: David H. Goodman, Roberto Orci
Regia: Alex Graves
Plot: Pasagerii unui autobuz sunt îngheţaţi instant în interiorul vehiculului precum insectele în chihlimbar. Investigaţiile conduc către un bărbat care credea că primeşte informaţii de la diavol dar care era în schimb capabil de a intercepta transmisiuni pe o anumită frecvenţă, ca urmare a unui experiment încercat în trecut de dr. Bishop. Echipa condusă de Olivia ajung la concluzia că omul primeşte informaţii de la o reţea fantomă care de altfel transmitea pe o frecvenţă nedetectabilă. Cu ajutorul său, ei vor reuşi să pună mâna pe un disc de cristal pe care îl vor înmâna Ninei Sharp pentru analize.

 

 

The Arrival

 

Numarul episodului: 04
Data difuzarii: 30 septembrie 2008
Scenariul: J.J. Abrams, Jeff Pinkner
Regia: Paul Edwards

Plot: Un spân misterios pe care l-am mai văzut prin episoadele trecute îşi face din nou apariţia şi pentru prima dată vorbeşte. Totodată Walter îi spune lui Peter adevărul despre o experienţă tragică din copilărie. Un cilindru misterios răsare din străfundurile Pământului în mijlocul New Yorkului. iar trioul condus de Olivia Dunham este trimis să investigheze. Din păcate cei trei nu sunt singurii care urmăresc ciudatul obiect.

 

 

Power Hungry

 

Numarul episodului: 05
Data difuzarii: 7 octombrie 2008
Scenariul: Jason Cahill, Julia Cho
Regia: Christopher Misiano

Plot: Un om are strania aptitudine de a controla electricitatea. Din păcate nu se poate controla şi pe sine, lăsând în urma sa câteva cadavre. Olivia şi echipa ei încearcă să-l prindă folosindu-se de propria lui semnătură electromagnetică. Totodată, Dunham îl vede pe răposatul John Scott în trei rânduri, ultima dată acesta conducând-o către o sursă de informare în cazul Tiparului. Dr. Bishop îi dezvălui Oliviei că ştie despre întâlnirile sale cu Scott.

 

 

The Cure

 

Numarul episodului: 06
Data difuzarii: 21 octombrie 2008
Scenariul: Brad Caleb Kane, Felicia D. Henderson
Regia: Bill Eagles

Plot: Când o tânără femeie explodează într-un restaurant, echipa fringe încearcă să descopere cauzele. Astfel ei descoperă o a doua femeie transformată în armă umană de către directorul unei firme farmaceutice şi se grăbesc să o salveze înainte de a fi trimisă către ţinta ei. Tot în acest episod, Dunham îi va dezvălui câteva secrete legate de propria-i copilărie dr-lui Bishop.

 

 

In Which We Meet Mr. Jones

 

Numarul episodului: 07
Data difuzarii: 27 martie 2009
Scenariul: J.J. Abrams, Jeff Pinkner
Regia: Brad Anderson

Plot: Un parazit misterios se ataşează organelor interne ale unui agent FBI iar Olivia se grăbeşte către o închisoare strictă din Germania unde se întâlneşte cu un prozonier, aparent capabil de a o ajuta în rezolvarea situaţiei şi salvarea colegului de la moarte. Prizonierul este David Robert Jones, un biochimist implicat adânc în Tipar. Între timp, Walter şi Peter încearcă să o ajute din laborator, interceptând undele cerebrale ale unui mort.

 

 

The Equation

 

Numarul episodului: 08
Data difuzarii: 18 noiembrie 2008
Scenariul: J.R. Orci, David H. Goodman
Regia: Gwyneth Horder-Payton

Plot: Un tânăr pianist de geniu este răpit cu ajutorul unui aparat hipnotic ce folosea doar un tipar de lumini. Walter leagă imediat incidentul de un fost coleg de la azilul în care şi-a petrecut ani buni din viaţă. Cu această ocazie el se va reinterna la spital, încercând să rezolve cazul. Pe măsură ce vor investiga şi alte răpiri, membrii echipei vor descoperi conexiunea acestora cu o ecuaţie nerezolvată.

 

 

The Dreamscape

 

Numarul episodului: 09
Data difuzarii: 25 noiembrie 2008
Scenariul: Zack Whedon, Julia Cho
Regia: Fred Toye

Plot: Echipa investighează moartea unui angajat Massive Dynamic care sare de la o fereastră a clădirii în care lucra, după ce în prealabil este atacat de fluturi. După ce interacţiunea Oliviei cu Scott conduce către un indiciu nou în cazul investigat, agent Dunham îi cere lui Walter să o ajute să scape de memoriile fostului iubit. Pe de altă parte, Peter va avea de furcă cu câteva vechi cunoştiinţe deloc prietenoase care descoperă că acesta s-a reîntors în Boston.

 

 

Safe

 

Numarul episodului: 10
Data difuzarii: 2 decembrie 2008
Scenariul: Jason Cahill, David H. Goodman
Regia: Michael Zinberg

Plot: O ciudată spargere are loc la o bancă, unul dintre suspecţi fiind găsit prins în pereţii clădirii jefuite. Echipa este chemată imediat să investigheze cazul, Olivia descoperind că suspectul era un fost membru al echipei lui Mitchell Loeb, care se folosea de tehnologia obţinută prin intermediul “Ecuaţiei” pentru a pune la punct o serie de jafuri având ca ţintă cutii de valori în care ei credeau că Walter ascunsese un dispozitiv de teleportare. În cele din urma oamenii lui Loeb vor reuşi să pună mâna pe aparat şi să-l elibereze pe David Robert Jones din închisoarea în care îşi petrecea zilele de detenţie din Germania.

 

 

Bound

 

Numarul episodului: 11
Data difuzarii: 20 ianuarie 2009
Scenariul: Jeff Pinkner, J.J. Abrams, Alex Kurtzman, Roberto Orci
Regia: Fred Toye

Plot: Premizele unei ameninţări şi mai mari se prefigurează după ce fostul agent Loeb reuşeşte să orchestreze evadarea lui David Robert jones şi răpirea Oliviei. Mai mult, unul dintre foştii adversari ai agentei este chemat pentru a investiga echipa Fringe şi felul cum aceasta este condusă şi operează. Nici că se putea mai rău, echipa condusă de Olivia având de investigat şi moartea subită a unui respectat epidemiologist, presaţi de timp şi de posibilitatea apariţiei unei epidemii catastrofice care să amininţe lumea.

 

 

The No-Brainer

 

Numarul episodului: 12
Data difuzarii: 27 ianuarie 2009
Scenariul: David H. Goodman, Brad Caleb Cane
Regia: John Polson

Plot: Olivia, Walter şi Peter sunt trimişi să investigheze moartea unui comerciant de maşini al cărui cadavru este găsit în condiţii similare unui alt caz din altă parte a ţării. Totodată, se pare că ucigaşul poate lichefia materia cenuşie a victimelor sale. Pe măsură ce cadavrele se adună, Olivia descoperă o legătură între acestea, nu înainte însă de a fi nevoită să-şi salveze nepoata de la o moarte oribilă prin aceleaşi metode.

 

 

The Transformation

 

Numarul episodului: 13
Data difuzarii: 3 februarie 2009
Scenariul: J.R. Orci, Zach Whedon
Regia: Brad Anderson

Plot: Echipa fringe se deplasează la locul unui alt dezastru aviatic fără supravieţuitori unde descoperă rămăşiţele unei fiinţe cel puţin ciudate. Deşi vor porni pe câteva piste credibile, Olivia şi Peter vor fi nevoiţi să lucreze sub acoperire după ce toate acestea se dovedesc la fel de reci precum cadavrele zborului investigat.

1 Response

  1. iulie 12, 2010

    […] Fringe Sezoane: 1 Producatori: J.J. Abrams, Alex Kurtzman, Roberto Orci Genul: Scifi, Drama, Mister, […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *